Supe-ciorbe de Pâine Pustnicească (din diferite cereale, mai ales de grâu şi secară, sau hrişcă) cu Morcovi, sau dovlecel sau Varză crudă, sau o Salată de Vegetale de sezon, (câte un sortiment după posibilități, rase cât mai mărunt):

Atenţie: Supele-Ciorbele, ca şi Laptele din aceste Reţete, să fie mancate cu ingerare lentă; chiar dacă sunt lichide, să fie „mestecate- ţinute mult timp în Gură”, ca să se impregneze suficient de sucurile salivare. Să nu fie în cantităţi mari, mai ales până se face obişnuirea.
Orice reacţie neplăcută să nu vă sperie şi nici să renunţaţi la Dietoterapia lor. Nu vă speriaţi de unele reacţii neplăcute, cum ar fi balonări, greţuri şi chiar vărsături, ce înseamnă că se face cu adevărat „măturarea” şi
curăţirea. După acestea, vă veţi simţi uşuraţi ca după o baie.
Atât Laptele, cât şi Ciorbele respective, alternaţi-le pe Zile, dar nu le amestecaţi. Va depinde şi de boala respectivă, cu un accent pe ceva. Important este să vă găsiţi Sortimentul ce vă place cel mai mult, care să vă fie „Prietenul Alimentar”.

 

Ingrediente:

  • un aliment din titlul de mai sus ras,
  • cu puțină verdeață,
  • cu puține semințe tot rase,
  • care se amestecă bine cu Praf de Pâine Pustnicească (10%)
  • puțină acritură naturală
  • foarte puțină sare
  • puțin usturoi şi ceapă(dar atenție, puțin, că acestea sunt excitante mai ales pentru
    tineri; prazul este mai bun)

 

Separat se încălzeşte Apa, care pentru început să nu se facă diaree, se iasă să fiarbă până la primul clocot. Apoi uşor se pune peste cele pregătite, după
diluția ce o vrei, mai zemoasă sau mai puțin. Ii mai dai gust cu acritura naturală sau o murătură: varză acrită, sau castraveți murați, sau borş, dar atenție, fără roşii, pe care bolnavii trebuie să le evite).

 

Aşa folosiți alternativ cel mai mult, Morcovii, Varza, Dovleceii, Verdețurile obişnuite şi rar altele mai deosebite. Este chiar indicat să nu se folosească sortimente prea variate, ci perioade cât mai lungi să se fie dintr‐un singur sortiment.

Dacă folosiți Varză mai multă şi mai des, atenție, completați “iodul”, pe care îl consumă aceasta. Lipsa de iod afectează Tiroida, cu efecte nocive. Iodul îl puteți compensa prin alte alimente cu iod mai mult: ca morcovi, napi, praz, pere, struguri. Adesea ungeți‐vă pielea cu tinctură de iod, care astfel se va absorbi uşor.

Cei bolnavi să evite  bulionul, care este foarte nociv la boală.

Bolnavi să evite solanaceele, adică roşiile, cartofi, ardei şi vinetele. Siliți‐vă să nu le folosiți; sau foarte rar, că produc dezechilibre între masa celulară şi oase.

Nu vă complicați cu sortimente rare; cele mai la îndemână sunt şi cele mai bune. 


Cei care cu greu pot renunța la preparatele fierte, acestea să fie amestecate cu Preparatul nostru natural (un sfert fiert şi trei sferturi natural), ca sa fie o trecere uşoară. Astfel, se va trece tot mai mult la partea naturală.

 

Pâinea Pustnicească să se evite a fi folosită cu fierturi, că produce fermentații.
Se mai pot folosi şi alte sortimente, după sezon şi posibilități.


Cei foarte slabi digestiv să sugă ciorbele şi supele  şi să arunce partea grosieră.


Atenție, să se mănânce cu “lingurița”, încet cu mestecare multă.

 

MODEL. Supa de Pâine Pustnicească simplă şi cea mai uzuală

  • Pâinea Pustnicească simplă, dar mai dospită (eventual preparată cu varză acră sau castraveţi muraţi), se mai trece prin râşniţă, ca să fie ca un pesmet.
  • Se rade un căţel de usturoi, sau foarte puţină ceapă, sau puţin praz, puţin morcov sau cartof crud, sau altă legumă, ca varză, gulie, dovleac (dar câte un sortiment).
  • Se mai poate adăuga puţin ardei crud pentru gust
  • de asemeni, câţiva sâmburi uleioşi râşniţi, sau zdrobiţi direct şi foarte bine cu dosul lingurii.
  • Se adaugă, peste acestea, o lingură sau două de pesmet de Pâine Pustnicească (după necesar şi
    după suportare mărindu-se progresiv, până la o cantitate chiar mai mare), şi se amestecă bine. Să nu se uite şi puţine Tărâţe, fin măcinate.
    Să nu se uite şi o verdeaţă, proaspătă sau uscată, mai ales praful de urzică.
  • Apoi se pune totul într-o cantitate de Apă, cât credeţi că vă este necesar pentru o Supă.
  • Se încălzeşte uşor, mestecând mereu ca să nu se prindă de fundul recipientului şi să nu se ajungă la fierbere, că se degradează partea hrănitoare.

inapoi la Retete isihaste

ala

 

 

 

 

 

 

 

Create Your Own Website With Webador