Ayurveda
Retete de muraturi
Murăturile sunt destinate atât să ajute la buna digestie a alimentelor, cât şi să aducă un plus de gust şi culoare meniului principal. Din punct de vedere ayurvedic, principalul rol al murăturilor este să stimuleze Agni.
Asemeni lui raita, murăturile sunt servite în cantităţi mici.
Cuprins
Murături de curmale uscate
Murături dulci-acrişoare de lămâie
Murături picante din ceapă
Murături dulci din mango
Murături de curmale uscate - Eenthapazham Achar
↓V↓P↓K
Ingrediente:
250 g curmale uscate
1 lingură de boia de ardei iute
5 linguri de coriandru măcinat
5 linguri de anason măcinat
2 linguri de cumin măcinat
1 cană de suc proaspăt de lămâie
1/2 linguriţă sare (sau după gust)
Mod de preparare:
Fierbeţi curmalele până când devin moi.
Îndepărtaţi seminţele, dar urmăriţi să păstraţi forma curmalelor.
Scurgeţi-le bine de apă şi îndepărtaţi surplusul de apă de pe ele cu un şervet curat.
Amestecaţi toate celelalte ingrediente într-un vas şi apoi adăugaţi şi curmalele, amestecând cu grijă.
Puneţi totul într-un borcan curat cu capac, având grijă ca sucul de lămâie să acopere curmalele în întregime.
Lăsaţi borcanul la temperatura camerei pentru o săptămână, agitându-l uşor în fiecare zi. După acest interval de timp, murăturile sunt gata şi se pot servi.
Se păstrează la rece pentru încă o lună.
Murături dulci-acrişoare de lămâie - Nimbu ka achar
↓V↓P↓K
Ingrediente:
250 g lămâi
500 g zahăr (de preferinţă brun sau de trestie de zahăr)
1 cană de apă
1 linguriţă boia de ardei iute
2-3 bucăţi de cuişoare
1 fâşie mică de scorţişoară
1 lingură de sare (sau după gust)
Mod de preparare:
Curăţaţi lămâile de coajă, tăiaţi-le felii şi îndepărtaţi seminţele.
Împrăştiaţi sarea peste bucăţile de lămâie.
Faceţi un sirop ceva mai consistent, din apă, zahăr şi
condimente, fiert la foc mic.
Când siropul este legat, se adaugă lămâile şi se fierb pentru
2-3 minute, amestecându-se continuu.
Puneţi totul într-un borcan curat cu capac. Lăsaţi borcanul la
temperatura camerei pentru o săptămână, agitându-l uşor în
fiecare zi. După acest interval de timp, murăturile sunt gata şi
se pot servi.
Se păstrează la rece pentru încă o lună.
aa
Murături picante din ceapă - Sirke Wala Pyaaz
↓V↑P↓K
Parantha este de obicei servită la micul dejun şi este tridoshică.
Umplutura poate fi diversificată la diferite legume, panir sau frunze simple de coriandru tocate.
aproximativ 10 bucăţi
Ingrediente:
250 g ceapă foarte mică
1 cană de oţet (preferabil natural)
8-10 boabe de piper negru
2-3 bucăţi de cuişoare
1 fâşie mică de scorţişoară
5-6 ardei iuţi verzi, tăiaţi pe mijloc
1 lingură de sare (sau după gust)
Mod de preparare:
Curăţaţi cepele de coajă şi frecaţi-le cu sare. Lăsaţi-le pentru 24 de ore, după care se scurge apa sărată şi se îndepărtează surplusul de apă cu un şervet curat.
Puneţi oţetul la foc, într-o oală, împreună cu condimentele şi ardeii iuţi. Când se ajunge la punctul de fierbere, adăugaţi cepele şi fierbeţi pentru
2-3 minute.
Puneţi totul într-un borcan curat cu capac. Lăsaţi la temperatura camerei pentru o săptămână, agitând uşor borcanul în fiecare zi.
După acest interval de timp murăturile sunt gata şi se pot servi.
Se păstrează la rece pentru încă o lună.
Murături dulci din mango - Aam Ka Achaar
↓V↓P↓K
Ingrediente:
1 fruct de mango de mărime medie, curăţat de coajă şi tăiat cubuleţe
1 lingură cu vârf de turmeric
1 linguriţă de boia de ardei iute
3 linguriţe de anason
2 linguriţe de schinduf
2-3 căni de zahăr (de preferinţă brun sau din trestie de zahăr)
3 linguri de sare (sau după gust)
1/2 linguriţă seminţe de ceapă
Mod de preparare:
Spălaţi şi curăţaţi de coajă fructul de mango. Tăiaţi miezul în cubuleţe.
Amestecaţi cu grijă toate ingredientele.
Puneţi totul într-un borcan curat cu capac. Păstraţi borcanul la soare pentru câteva zile, agitând uşor borcanul în fiecare zi, mai ales pentru dizolvarea zahărului mai ales. Când bucăţile de mango sunt moi, murăturile sunt gata şi se pot servi.
Se păstrează la rece pentru câteva luni.
Create Your Own Website With Webador